Directorul firmei româno-olandeze de IT, Yonder, Ramon Zanders, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în viitor, utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă şi aceasta se va pune în aplicare.
"Compania clujeană Yonder dă startul dezvoltării de aplicaţii şi interfeţe controlate de utilizatori prin intermediul undelor cerebrale, în cadrul strategiei sale de inovare continuă. Dacă în prezent, tastatura şi mouse-ul fac deja loc interfeţelor controlate prin atingere sau gesturi de la distanţă, în viitor utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă, odată cu dezvoltarea sistemelor de control prin «puterea minţii»", a spus Ramon Zanders.
Conform sursei citate, compania Yonder, care are sediul la Cluj, se va concentra pe device-uri precum "Emotiv", care permit crearea de interfeţe controlate prin unde cerebrale, sau "The Leap", care se bazează pe controlul prin gesturi, fără atingere. Primele aplicaţii vor fi cu caracter experimental, pentru a explora potenţialul acestor tehnologii, iar ulterior compania va identifica cele mai bune moduri de a integra aceste echipamente în produsele dedicate partenerilor săi din industria software.
"Apariţia unor noi platforme hardware a dus dintotdeauna la inovaţie şi în lumea noastră, a dezvoltatorilor de software. Suntem prima companie din Cluj care ia aceste produse şi le cercetează potenţialul. Facem acest lucru, pentru că descoperind aplicabilitatea practică a noilor echipamente, le vom putea oferi partenerilor noştri soluţii în pas cu evoluţia rapidă a tehnologiei. Acum lucrăm la două aplicaţii experimentale, dar acestea vor deschide drumul pentru programe care vor putea fi folosite pe scară largă, pentru soluţii de care să beneficieze cât mai mulţi oameni", a declarat Ramon Zanders.
O primă aplicaţie în curs de dezvoltare de către specialiştii clujeni ai Yonder va permite utilizatorilor "Emotiv" să asculte muzică potrivită cu starea lor de spirit din acel moment. Aparatul va detecta starea emoţională pe care o are purtătorul său şi va alege un set de melodii corespunzător acesteia.
Pe baza acestei experienţe, potenţialul Emotiv va fi ulterior folosit pentru alte aplicaţii. Potrivit reprezentanţilor Yonder, device-ul are un potenţial mare pentru crearea de aplicaţii destinate industriei medicale, acesta putând permite pacienţilor paralizaţi sau cu dizabilităţi motorii să îşi controleze calculatorul sau scaunul cu rotile doar prin gânduri.
"The Leap" va permite crearea unor sisteme interactive de prezentare a informaţiilor, comandate prin gesturi. Un prim experiment va consta în realizarea unei aplicaţii de prezentare a companiei care va fi controlată fără a fi necesară atingerea fizică a ecranului. Ulterior, asemenea sisteme pot fi folosite în orice situaţie care necesită prezenţa unui sistem tip infokiosk, de la orientarea în instituţii publice până la ghidurile unor obiective turistice.
Noile aplicaţii vor fi dezvoltate de către arhitecţi software din cadrul Yonder, alături de studenţi clujeni incluşi în programul de Internship Inovativ al companiei. Aceştia vor avea şansa de a cerceta noile posibilităţi deschise în lumea software de noile echipamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu